Comportamentul funcției kill switch pe Chromebookuri
- Lectură
- 1 min
- Categorie
- Kill switch
Vă puteți proteja confidențialitatea online pe un Chromebook utilizând aplicația noastră pentru Android, care a fost optimizată pentru utilizarea pe Chrome OS. Majoritatea caracteristicilor disponibile pentru utilizatorii de Android ai acestei aplicații vor funcționa, de asemenea, impecabil pe dispozitivul dvs. Chromebook.
Cu toate acestea, deși Chrome OS vă permite să rulați aplicații Android, acestea nu sunt native pentru Chromebookuri și nu se comportă întotdeauna la fel ca pe un dispozitiv Android real.
Un exemplu în acest sens este faptul că caracteristicile de VPN activat permanent și kill switch VPN din aplicația noastră pentru Android nu rămân activate după ce vă reporniți dispozitivul Chromebook.
Acesta este rezultatul modului în care Chrome OS gestionează aplicațiile Android și nu poate fi modificat. Alți furnizori de VPN au încercat să rezolve această problemă prin implementarea unei caracteristici de reconectare automată la repornirea Chrome OS, însă acest lucru nu vă protejează dispozitivul împotriva divulgării de IP-uri până când aplicația este încărcată și se stabilește o conexiune VPN.
La Proton, considerăm că această abordare constituie un risc de securitate, deoarece le oferă utilizatorilor un sentiment fals de siguranță. Prin urmare, vă sugerăm să reactivați manual VPN activat permanent și kill switch VPN odată ce VPN-ul este conectat și să utilizați funcția de suspendare în loc să vă închideți dispozitivul Chromebook, acolo unde este posibil.